oldcarsmaniac
Membru WWOC
 Din: Ramnicu Valcea
Inregistrat: acum 15 ani
Postari: 3067
|
|
Ziua a inceput promitator de ... plicticoasa. In principiu, am aveam misiunea de a transporta o echipa ce urma sa marcheze hotarul unei anumite obsti.
Pentru asta, am apelat la serviciile unui japonez pe care nu-l folosisem de mult off-road:
Nissan Pathfinder 
Rand pe rand raman in urma casele Cainenilor Mici, cele napastuite ale Grebestilor de inceput si mai apoi ale satenilor gospodari de pe aici. Cand trecem vechiul pod de peste Valea Boiei mai avem putin pana sa parasim drumul care intra adanc in Tara Lovistei, indreptandu-se spre Boisoara. Trecem alt pod, mai mult peste prundul Boisoarei decat peste apa acestuia. Cand sfarsim primii 8 kilometri trecem pe langa noua manastire infaptuita de curand prin aceste locuri
Urmeaza alti 4 kilometri pana sa ajungem la una din confluentele importante ale drumului nostru. Aici, la unirea Boiei Mari cu Boia Mica, depasim confluenta amintita si urmam in amonte, pe Valea Boiei Mici, alti 4 km. Nissan-ul suporta cu stoicism efectele drumului forestier nu de cea mai buna calitate, coroborate cu greutatea celor 8 (opt) persoane transportate.
Inca putin si ajungem la stana baciului Costel, unde suntem intampinati cu mare ospitalitate:
Urmeaza un dejun copios in stana, compus din carne de mistret, branza de felurite sortimente, mamaliga abia scoasa din ceaun, lapte proaspat si apa rece de izvor. Cu "plinul facut", decidem sa pornim mai departe...De aici...nu mai exista nici un fel de drum!
Nissan-ul mai parcurge inca 5-600 m si... nu mai vrea. Cauciucurile de strada il tradeaza! Oricum, sunt pe deplin multumit de modul in care s-a comportat pana acum! Masina flexeaza excelent si... ma bate din ce in ce mai tare un gand. ( Cauciucuri cross-country si un lift lejer din suspensie). Cam asa arata mititelul parasit la aproximativ 1,5 km de prima creasta...
De aici, ne continuam drumul pe jos, calauziti de Nea Andrei "Uriasul", om darz si "iute varsatoriu de sange" ( cand vorbeste am tendinta sa ma feresc - imi imaginez cum arata un dac nervos odinioara).
Andrei cel mic, fiul baciului, este al doilea ghid. la cei 10-11 ani ai sai, Puiul de Dac cunoaste muntele la perfectie. Ne sugereaza sa ne oprim "La 7 izvoare", unde bem o gura de apa rece care urmeaza sa ne ajunga ptr 20 km de plimbare alpina...
Am numarat cele 7 firicele ce izvorasc de la baza muntelui si am gustat cate o gura din bazinul facut de ciobani ...
Incepe urcarea anevoioasa, ne oprim din cand in cand pentru cate o poza sau... pentru a ne trage rasuflarea...
"Americanul din Greblesti" are o idee de milioane : sa se suie dl. avocat pe cal, ca poate a obosit. Cred ca era un fel de test : "hai sa radem un pic de orasean...sa-l vedem pe jos o leaca".
"Lasa-l singur", are ideea Nea Nicu Grecu...Nu prea au nimerit-o, subsemnatul fiind deprins cu operatiunea respectiva inca de mic...
Mai pe cal, mai pe jos, ajungem la "Copiii lui Micioiu". Acesti "oameni de piatra" se pare ca au fost ridicati de catre un cioban ce se afla cu oile pe munte, acum mai bine de o suta de ani. "Eu asa i-am pomenit", zicea Nea Andrei, care are 61 de ani.
De atunci, cine trece pe langa ei trebuie sa puna o piatra deasupra, pentru a repara ceea ce numai vantul sau ploile strica...
"Americanul" este doctorul veterinar al comunei. Mare OM si la propriu si la figurat.
E timpul sa ne continuam drumul, catre Varful Olanu, la 1944 metri altitudine. Puiul de dac imi arata traseul de urmat.
Nebanuite comori ascund locurile si oamenii de pe aici. Sunt bogati! Da..sunt bogati pentru ca au muntii lor. Chiar si si Andrei ( Puiul de Dac priveste lumea printr-un binoclu Carl Zeiss militar, de pe la '916, in perfecta stare. ). MI-l imprumuta si mie sa observ locul unde s-a prapadit Generalul Praporgescu, pe culmea cealalta, la Vf.Coti .
Intalnim in drumul spre creasta o turma de oi si nu scap ocazia sa fac o poza cu cei doi ciobani ce bantuie de-o vara intreaga acele culmi...
Si ei sunt daci...
Ajungem "la hotar", unde insotitorii mei "planteaza" bornele ce le carasera pana acolo. "Pana aici e-al nost'! "
Drumul inapoi este si mai greu, imi simt picioarele parca lovite cu o bata. Trandavia isi spune cuvantul...nu mai sunt obisnuit cu miscarea...Si ce lung pare drumul, de aici, de sus...
Afinele cresc peste tot si descopar ca la nevoie tin si de sete si de foame...Ne continuam drumul, inapoi, catre Izvorul Frumos.
In speranta ca o sa pot fotografia transeele sapate in munte din timpul "razboiului de reintregire", folosesc binoclul in loc de obiectiv la camera telefonului. Functioneaza "zeiss" si imi reuseste poza de mai jos...
Ajungem la "copii" si ii depasim, urmand traseul de creasta, pentru a recupera masina. Am parcurs cam 14 km pe jos, restul pana la 22, cu Nissan-ul.
De pe Olanu vedem Vf. Boia Mare, 2431 m si Muchia Sf. Ilie, cu Varful Fata Sf. Ilie, 2009 m. Muchia Vemesoaiei nu se mai poate observa de aici...
Pana sa ajungem la masina, facem popas la "7 izvoare", unde ne potolim setea. Deja e mai cald cu cateva grade decat sus, pe creasta, iar apa ce izvoraste din inima muntelui ne ingheata dintii...
Aici , puiul de dac, uitandu-se la mine prin cei mai frumosi ochi albastri, imi arata cu ce marmura isi impodobeau regii daci palatele...
Coboram mai mult, recuperam masina care ne poarta ciolanele obosite catre padurea si poienile ce se astern la picioarele noastre. Facem inca un popas la stana, unde ne ospatam regeste, apoi plecam sa marcam hotarul dinspre sud. De aici se vede Olt-ul la Cornet, mic cat un ochi de furnica...
Dupa ce tragem un flex de punti pe cinste, parcam si incepem marcajul...
In timp ce altii muncesc, Nissan se rasfata la o sedinta foto...
Tragem in piept inca "o gura de aer tare" si purcedem pe drumul inapoi, spre casa. Cauciucurile de strada fac fata cu brio sleaurilor pline cu apa ce sunt lasate de un TAF ce a trecut inaintea noastra. Masina face o baie de namol pe cinste...
Ajungem cu bine acasa, dupa inca aproximativ 20 km de drum forestier si inca vreo 50 de asfalt. Se pare totusi ca filtrul de motorina isi da obstescul sfarsit in curand, asa ca fac planuri ptr "servisarea" agregatului.
Un agent prea zelos se hotaraste sa-mi dea un avertisment pentru ca "nu-mi merge farul pe partea dreapte, nu am rovigneta, nu port centura, nu am trusa medicala si triunghi reflectorizant + extinctor".
Ne imprietenim pana la urma si...totul s-a lasat cu avertismentul susamintit.
Cam astea au fost aventurile mele in Tara Lovistei ( mie imi place sa spun Tara Dacilor, dupa ce am luat contact cu locurile si oamenii de aici ).
Le multumesc calauzelor si...multumesc Nissan care ne-a adus totusi cu bine acasa.Pe toti 8. Da, opt!
_______________________________________
|
|
Suna tareeee interesant!!!1
Altele n-am ,ca am plecat fara camera foto la mine... 
